Regizorul Alexandru Bogdan pune în scenă la Teatrul Municipal Suceava “Zadarnicele chinuri ale dragostei”, după William Shakespeare: Acest spectacol va fi un fel de etapă a maturizării mele profesionale


Intră acum și în grupul de

Premiera spectacolului “Zadarnicele chinuri ale dragostei”, după William Shakespeare, în regia lui Alexandru Bogdan, va avea loc, miercuri, la Teatrul Municipal “Matei Vişniec” din Suceava.

Directorul Teatrului municipal “Matei Vişniec” Suceava, Carmen Veronica Steiciuc, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă că premiera va avea loc, miercuri, începând cu ora 19,00,  la instituţia teatrală suceveană, cu spectacolul “Zadarnicele chinuri ale dragostei”, după un text al lui William Shakespeare, scris în perioada de început a creaţiei sale.

“Iată că după 423 de ani, Shakespeare ne arată, încă o dată, că oamenii sunt pretutindeni la fel, că sunt egali în faţa naturii şi a dragostei. Spectacolul pe care vi-l prezentăm are bucuria de a purta semnătura regizorală a actorului şi regizorului Alexandru Bogdan din Bucureşti”, a spus Steiciuc adăugând că scenograful acestui spectacol este Raluca Alexandrescu.

La rândul său, directorul artistic al Teatrului municipal “Matei Vişniec” Suceava, Andrei Munteanu, a mulţumit regizorului Alexandru Bogdan pentru că a acceptat că lucreze cu colectivul artistic al teatrului sucevean arătând că timp de aproape două luni de zile s-a muncit “din greu” pentru realizarea acestui spectacol, mai ales că întâlnirea cu Shakespeare nu este una uşoară, cu atât mai mult pentru un colectiv de actori tineri şi un regizor tânăr.

Munteanu a spus că în rolurile principale au fost distribuiţi doi actori ai teatrului sucevean, Cosmin Panaite şi Diana Lazăr, roluri care propulsează în carieră, subliniind că speră ca acest spectacol să atragă atenţia mai multor festivaluri de teatru, care să fie interesate “de acest titlu care se montează atât de rar în lume”.

Regizorul spectacolului “Zadarnicele chinuri ale dragostei”, Alexandru Bogdan, a declarat, luni, în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, că a absolvit în anul 2008 cursurile Facultăţii de Teatru din cadrul Universităţii Hyperion din Bucureşti, la clasa profesorilor Rodica Mandache şi Eusebiu Ştefănescu, iar ulterior a fost admis la regie teatru în cadrul Universităţii Naţionale de Arte Teatrale şi Cinematografice Bucureşti şi a susţinut licenţa, apoi a urmat un program de studii de master în actorie.

El a precizat că a lucrat pentru o perioadă şi în televiziune în cadrul  emisiunii “Mondenii”.

“Acest spectacol pe care îl veţi vedea miercuri va fi, sper eu, din punctul meu de vedere, un fel de etapă a maturizării mele profesionale în teatru şi în nici un caz nu va avea nici o rămăşiţă sau reziduu televizat, apropo de umorul facil şi superficial, uneori de prost gust, pe care-l vedem la televizor”, a spus Alexandru Bogdan.

Regizorul Alexandru Bogdan a mărturisit că întâlnirea cu opera lui Shakespeare, care s-a produs în anul II de facultate, l-a schimbat foarte mult, arătând că Shakespeare are puterea “să modifice substanţial compusul chimic al unui om” şi consideră că acest lucru ar putea să se întâmple şi cu spectatorul.

“Pentru mine Shakespeare a însemnat transformarea mea, devenirea mea în omul care sper că sunt acum, mai aşezat, mult mai echilibrat, atent, mai interesat de cultură şi de partea interesantă, profundă şi sensibilă a artei”, a  spus Alexandru Bogdan.

El a mai spus că această piesă a lui W. Shakespeare nu a fost montată foarte des, întrucât nu face parte din comediile majore scrise de autor, dar că i s-a părut important ca acest text să fie adaptat în aşa fel încât să nu se piardă din “poezia şi din subtilităţile lui Shakespeare”.

“Scopul meu principal cu acest spectacol a fost să creăm o echipă, un nucleu de actori, care, de acum încolo, va funcţiona independent de problemele care se vor ivi pe partea de management, de probleme de bani. Cu fiecare regizor sau text care va veni aici, ei să funcţioneze ca o echipă”, a explicat regizorul Alexandru Bogdan adăugând că rolul unui teatru din provincie este de a deveni “o cetate”, aşa cum era şi la Shakespeare, unde lumea să se poată aduna şi unde să se simtă în siguranţă.

Actriţa Diana Lazăr şi-a exprimat bucuria că regizorul Alexandru Bogdan a avut “curajul” şi „încrederea” că şi la Suceava se pot întâmpla lucruri frumoase, arătând că îşi doreşte foarte mult ca publicul sucevean să vină la acest spectacol,  „cu deschidere şi fără prejudecăţi “.

La rândul său, actorul Cosmin Panaite a spus că Alexandru Bogdan este un regizor “foarte valoros şi un bun pedagog”, apreciind, totodată, atmosfera bună de la repetiţiile pentru acest spectacol.

“S-a muncit mult, dar a fost şi foarte mult studiu individual pentru repetiţii şi pentru spectacol”, a precizat Cosmin Panaite.

Din distribuția spectacolului “Zadarnicele chinuri ale dragostei” fac parte actorii Cosmin Panaite, Bogdan Cantauz, Sergiu Moraru, Bogdan Amurăriței, Diana Lazăr, Delu Lucaci, Clara Popadiuc, Cristina Florea, Cătălin Mîndru, Alexandru Marin şi Horia Butnaru.

(Liliana Bujdei)

 


Intră acum și în grupul de